aparate foto profesionale
joi, 15 aprilie 2010


Ministrul muncii, Mihai Şeitan, a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, pentru a discuta pe marginea problemelor ridicate de aceştia în ceea ce priveşte aplicarea legii unitare a salarizării, respectarea contractelor colective de muncă şi a hotărârilor judecătoreşti, plata orelor suplimentare şi acordarea primelor de vacanţă.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a dat asigurări că Guvernul va analiza doleanţele sindicaliştilor şi va face toate demersurile pentru a găsi soluţii, în cadrul legal existent, pentru rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.

„Suntem deschişi să continuăm discuţiile. Avem restricţii financiare pe care le simţim cu toţii, însă facem toate demersurile pentru a putea ieşi din această situaţie”, a declarat Mihai Şeitan.

În acest sens, ministrul de resort a anunţat că miercuri, 21 aprilie, la ora 12.00, Ministerul Muncii a convocat o întâlnire cu liderii federaţiilor care reprezintă salariaţii bugetari pentru a încerca să găsească soluţii la nemulţumirile acestora.


sursa: gov.ro

stiri-exacte.blogspot.com

- Copyright © ŞTIRI EXACTE - Skyblue - Powered by Blogger - Designed by Johanes Djogan -