- Back to Home »
- Catalin Voicu , DNA , Politică , Senat , suspendat »
- Senatorul Cătălin Voicu va fi arestat preventiv, după ce Senatul şi-a dat acordul (VIDEO)
Senatul a decis, miercuri, cu 70 de voturi "pentru", 40 de voturi "împotrivă" şi două voturi anulate să dea aviz favorabil ridicării imunităţii senatorului Cătălin Voicu, şi implicit solicitării DNA de arestare preventivă. Cătălin Voicu devine astfel primul parlamentar din 1989 încoace căruia i se ridică imunitatea şi poate fi arestat pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în înscrisuri, potrivit Antena3.
Senatorul Cătălin Voicu, se află în acest moment în spital, după ce într-un interval de 24 de ore a fost dus de două ori cu salvarea până acolo. Prima dată în plină noapte, de la domiciliu, iar mai apoi, după părăsirea spitalui pe propria răspundere acestuia i s-a făcut rău pe scările din Parlament.
Senatorul Cătălin Voicu a primit de la Costel Căşuneanu suma de 200.000 de euro, pentru a interveni pe lângă magistraţii instanţei supreme care judecau un proces privind o firmă a omului de afaceri, se arată în motivarea Înaltei Curţi, care i-a permis lui Căşuneanu să părăsească localitatea. Costel Căşuneanu este acuzat că, în august 2009, i-ar fi cerut senatorului Cătălin Voicu să intervină pe lângă judecătorii ÎCCJ, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, care judecau litigiul dintre PA&CO International SRL Bacău (firma la care Căşuneanu este asociat, n.r.) şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, pentru ca judecătorii să adopte o soluţie favorabilă societăţii comerciale, potrivit motivării.
sursa: antena3.ro
stiri-exacte.blogspot.com
Trimiteți un comentariu