Se afișează postările cu eticheta Palatul Parlamentului. Afișați toate postările
Zilele Porţilor Deschise la Palatul Parlamentului: 15.000 de oameni în vizită

Week-end-ul acesta a fost unul cu multă aglomeraţie la Palatul Parlamentului,. Mii de oameni au venit să vadă cum arată înăuntru clădirea în care se decid şi votează legile ţării, în cadrul Zilelor Porţilor Deschise.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru, a declarat, duminică, că în jur de 15.000 de persoane au vizitat clădirea Palatului, iar, în jurul orei 15.30, aproximativ 200 de persoane stăteau la coadă pentru a intra, potrivit MEDIAFAX.
Camera Deputaţilor a organizat sâmbătă şi duminică, a şasea ediţie a evenimentului "Parlament deschis", de această dată vizitatorii având acces la câteva spaţii care nu fac parte, în mod obişnuit, din circuitul de vizitare, respectiv Cabinetul Preşedintelui Camerei Deputaţilor, sala de plen, salonul oficial "I.G.Duca" şi sala "Mihai Viteazu", potrivit aceleiaşi surse.
sursa: mediafax.ro
stiri-exacte.blogspot.com
Guvernul Boc a trecut de Parlament

Guvernul Boc 4 a trecut astăzi de Parlament, după ce a obţinut 276 voturi pentru, şi 135 voturi împotrivă.
Guvernul este alcătuit din 15 ministere, mai puţin cu 4 ministere faţă de componenţa precedentă a Executivului. Totodată acesta este format din 5 independenţi.
Componenţa Guvernului propus arată aşa:
- Premier: Emil Boc
- Vicepremier: Marko Bela
- Ministrul Internelor: Vasile Blaga
- Ministrul Afacerilor Externe: Teodor Baconschi
- Ministrul Justiţiei: Cătălin Predoiu
- Ministrul Economiei: Adriean Videanu
- Ministerul Finanţelor Publice: Sebastian Vlădescu
- Ministrul Transporturilor: Radu Berceanu
- Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului: Elena Udrea
- Ministrul Educaţiei, Tineretului şi Sportului: Daniel Funeriu
- Ministrul Agriculturii: Mihail Dumitru
- Ministrul Culturii: Kelemen Hunor
- Ministrul Mediului: Laszlo Borbely
- Ministrul Apărării Naţionale: Gabriel Oprea
- Ministrul Comunicaţiilor: Gabriel Sandu
- Ministrul Muncii: Mihai Şeitan
- Ministrul Sănătăţii: Cseke Attila
stiri-exacte.blogspot.com
Miniştri propuşi au trecut de comisiile parlamentare

Vasile Blaga, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Kelemen Hunor, Sebastian Vlădescu, Teodor Baconschi, Daniel Funeriu, Cătălin Predoiu, Mihai Şeitan, Laszlo Borbely, Radu Berceanu, Gabriel Oprea, Gabriel Sandu, Cseke Attila, Mihail Dumitru şi Elena Udrea sunt miniştri propuşi de Emil Boc, care au trecut de comisiile parlamentare.