Se afișează postările cu eticheta prăbuşit. Afișați toate postările
Mai multe elicoptere prăbuşite în Afganistan, au lăsat în urmă 14 militari americani morţi

14 militari americani şi-au pierdut viaţa, după ce elicopterele în care se aflau s-au prăbuşit, în Afganistan, fiind una dintre cele mai negre zile pentru armata americană din ultimii 4 ani.
În primul accident, un elicopter s-a prăbuşit în partea de vest a ţării după părăsirea unei zone de conflict cu insurgenţii. În acest accident 10 americani şi-au pierdut viaţa, în timp ce alte câteva zeci de persoane au fost rănite.
Într-un alt incident separat, două elicoptere ale Marinei SUA s-au ciocnit în zbor, lăsând în urmă 4 morţi şi 2 răniţi.
Acesta a fost cea mai gravă pierdere de militari americani în Afganistan, din 28 iunie 2005 şi până acum, atunci pierdându-şi viaţa 16 militari.
stiri-exacte.blogspot.com
Au fost găsite cadavre şi resturi din avionul Airbus A330 prăbuşit pe ruta Rio de Janeiro - Paris

Cazul care a şocat o lume întreagă, prăbuşirea avionului Airbus A 330 aparţinând companiei Air France , în Atlantic în momentul cursei Rio de Janeiro - Paris, începe să scoată la suprafaţă corpurile neînsufleţite ale pasagerilor.
Un oficial brazilian anunţă că,au fost găsite cadavrele a doi bărbaţi.
"În această dimineaţăa, la ora 8.14 (13.14, ora României), am avut confirmarea recuperării din apă a unor corpuri şi fragmente care aparţineau zborului 447 al Air France", a declarat colonelul Jorge Amaral, purtător de cuvânt al forţelor aeriene braziliene.
La bordul aeronavei se aflau:126 de barbaţi, 82 de femei, şapte copii şi un bebeluş, dintre care:72 de cetăţeni francezi, 59 brazilieni, 26 germani, 9 chinezi, 9 italieni, 2 americani, 6 elveţieni, 6 libanezi, 4 maghiari, 2 spanioli, 5 englezi, 3 norvegieni, 3 irlandezi, 3 slovaci, 2 marocani, 2 polonezi, un angolez, un argentinian, un belgian, un islandez, o româncă, un rus, un suedez, un turc, un filipinez, un suedez, un austriac, un sud-african, un gambian, un danez, un canadian, un estonian şi un croat.
stiri-exacte.blogspot.com
Avion prăbuşit în Amsterdam ! 9 morţi şi 50 de răniţi

Un Boeing 737-800 s-a prăbuşit în momentul aterizării pe aeroportul Schiphol din Amsterdam-Olanda.
Potrivit ultimului bilanţ provizoriu 9 persoane au murit şi alte 50 au fost rănite,25 dintre acestea grav.
La bordul avionului se aflau 127 de persoane si 7 membri ai echipajului.
Potrivit CNN,în momentul impactului avionul s-a rupt în 3 bucăţi.
Hartă-click pe imagine pentru o vizualizare mai bună

alexlsu.blogspot.com