Se afișează postările cu eticheta naveta Atlantis. Afișați toate postările
Naveta Atlantis, la ultima misiune (VIDEO)
Naveta spaţială Atlantis una din navetele flotei NASA, şi-a încheiat activitatea cu succes la mai bine de 25 de ani de activitate. Atlantis a fost a patra navetă operaţională construită. După dezastrele navetelor spaţiale Challenger şi Columbia, a rămas una din cele trei navete operaţionale ale flotei. Celelalte două sunt Discovery şi Endeavour.
A făcut 32 zboruri, petrecând 294 zile în spaţiu, completând 4,648 orbite. A parcurs 194,168,813 km (decembrie 2010).
Atlantis a făcut primul zbor în octombrie 1985, îndeplinind activităţi militare. În 1989 Atlantis a lansat două sonde spaţiale, Magellan şi Galileo, iar în 1991 a lansat Observatorul Compton cu raze gamma.
Începând din 1995, Atlantis a realizat şapte zboruri direct către Staţia Spaţială Mir. În timpul celui de-al doilea, a furnizat un modul de cuplare, iar în restul zborurilor a folosit la modificările de echipaj din Staţia Spaţială.
Din noiembrie 1997 şi pâna în iulie 1999 Atlantis a fost sub operaţii de întreţinere, cu aproximativ 165 modificări, incluzând cockpit-ul din sticlă. De atunci a absolvit încă şase zboruri, toate către Staţia Spaţială Internaţională SSI.
NASA programase cea de-a 27-a lansare a lui Atlantis pentru 2005, în perioada 9 - 24 septembrie. S-a determinat însă că ar fi fost periculos, iar perioada de lansare a fost ratată, cu toate complicaţiile lansării misiunii STS-114 cu ajutorul lui Discovery. Atlantis a fost numită naveta de salvare STS-300 pentru misiunea STS-114. Atlantis era programată să susţină misiunea STS-121, dar a fost înlociută cu Discovery, potrivit wikipedia.
După o pauză de patru ani, Atlantis a fost lansată din nou pe orbită (misiunea STS-115), transportând către Staţia Spaţială Internaţională şase astronauţi, segmentul P3/P4 şi panouri solare. Joi, 21 iulie 2011, a reprezentat ultima zi din activitatea flotei americane spaţiale.
sursa&foto: wikipedia.org
stiri-exacte.blogspot.com

Naveta Atlantis s-a întors cu bine pe Pământ (VIDEO)
Naveta Atlantis s-a întors cu bine pe Pământ, vineri. Naveta a avut la bordul ei 7 astronauţi, care revin din spaţiu după 11 zile pentrecute pe Staţia Spaţiala Internaţională.
Misiunea STS-129 a fost condusă de Charles O. Hobaugh şi pilotată de Barry E. Wilmore. Specialiştii în misiune au fost Robert L. Satcher Jr., Mike Foreman, Randy Bresnik şi Leland Melvin. Wilmore, Satcher şi Bresnik fiind pentru prima oară în spaţiu, potrivit NASA.
La plecare naveta a avut 6 persoane la bord, la venire, aducând un alt astronaut, Nicola Stott, care se afla de aporape 3 luni la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
De la plecarea de pe Pâmânt, produsă la data de 16 noiembrie, şi până la revenire, naveta Atlantis a parcurs 4,490,138 de mile.
stiri-exacte.blogspot.com
Naveta Atlantis lansată cu succes de către NASA (VIDEO)
NASA a lansat cu succes naveta Atlantis, în cadrul misiunii STS-129.
Decolarea a avut loc la ora 21:28(ora României) , exact la ora la care era programată lansarea. Naveta a decolat din Florida, de la Centrul Spaţial Kennedy.
La bordul navetei se află 6 persoane, iar la întoarcere naveta va mai aduce un astronaut,Nicola Stott, care se află de două luni şi jumătate pe Staţia Spaţială Internaţională.
Misiunea STS-129 este comandată de Charles O. Hobaugh şi pilotată de Barry E. Wilmore. Specialişti în misiune sunt Robert L. Satcher Jr., Mike Foreman, Randy Bresnik şi Leland Melvin. Wilmore, Satcher şi Bresnik sunt pentru prima oară în spaţiu, potrivit NASA.
stiri-exacte.blogspot.com
Lansare cu succes a navetei Atlantis spre telescopul Hubble (VIDEO)

NASA a lansat cu succes,luni 11 mai,Naveta Atlantis al cărui scop este repararea telescopului Hubble.
La bordul navetei se află 7 persoane,aceştia urmând a petrece următoarele 11 zile,în Spaţiu pentru a rezolva problemele apărute la telescopul Hubble.
Până în prezent, au fost executate patru misiuni de întreţinere, o a cincea fiind chiar acum în desfăşurare.
Prima misiune de întreţinere a avut loc în decembrie 1993, când a fost corectată aberaţia de sfericitate a oglinzii telescopului. A doua misiune de întreţinere a fost efectuată în februarie 1997 când au fost adăugate două noi instrumente. A treia misiune de întreţinere s-a efectuat în două etape: SMA3A din decembrie 1999 când la telescop s-au făcut reparaţiile urgente, urmată de SMA3B din martie 2002 când a fost montată Camera pentru observaţii panoramice.
Misiunea ,programată iniţial pentru mai 2008, a fost amânată pentru octombrie 2008,pentru ca să fie din nou amânată din cauza unor probleme majore la un instrument ştiinţific.
VIDEO
stiri-exacte.blogspot.com