Se afișează postările cu eticheta cenusa. Afișați toate postările
Erupţia vulcanului din Islanda a paralizat traficul aerian din Europa
Peste 17 000 de zboruri anulate, zeci de ore pierdute în aeroporturi şi nervii întinşi la maxim. Toate acestea se întâmplă într-o Europă a haosului, după ce spaţiul aerian european a fost parţial închis.
Cauza care a dus la această situaţie, simţită doar după atacurile de la 11 septembrie, este provocată de norul de fum şi cenuşă, degajat în atmosferă în urma erupţiei unui vulcan în Islanda, care avansează în interiorul bătrânului continent blocând orice spaţiu aerian din calea sa.
România a anunţat închiderea parţială a spaţiului aerian-citeşte mai mult.
Primul stat în care spaţiul aerian a fost închis a fost Regatul Unit al Marii Britanii, care nu va lăsa nici un avion să se ridice de la sol până, cel puţin, sâmbătă la ora 01:00 a.m. potrivit CNN.
În plus Belgia, Danemarca, Finlanda, Lituania, Estonia şi Olanda, şi-au închis spaţiile aeriene. De asemenea spaţiul aerian a fost parţial închis în Franţa, Germania, Polonia, Suedia, Norvegia, Irlanda iar de sâmbătă dimineaţă şi România.
foto: captură youtube
stiri-exacte.blogspot.com
Aeroporturile din nord-vestul ţării se vor închide din cauza norului de cenuşă
Cine ar fi crezut că un lucru petrecut la peste 3 000 de kilometri de ţara noastră ne va afecta atât de repede? Ei bine se întâmplă în urma erupţiei unui vulcan din Islanda care a aruncat în atmosferă fum şi cenuşă, răspândindu-se repede în Europa de la vest spre est.
România îşi închide de sâmbătă dimineaţa, de la ora 03:00, parţial, spaţiul aerian. Aeroporturile din Oradea, Baia Mare, Cluj Napoca şi Satu Mare vor fi închise, ca urmare a pătrunderii norului de cenuşă pe teritoriul ţării noastre.
"Avem o celulă de criză la nivelul ministerului şi monitorizăm foarte atent condiţiile meteo. Din cauza înteţirii vântului am decis să închidem spaţiul aerian pe două sectoare din nord-vestul României, începând de sâmbătă la ora 03:00. Nu ştim în acest moment până când va fi închis spaţiul, depinde de cum va evolua situaţia", a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Marin Anton, agenţiei MEDIAFAX.
stiri-exacte.blogspot.com