Se afișează postările cu eticheta atac Oslo. Afișați toate postările
Atentatul din Norvegia a lăsat în urmă 92 de morţi şi o lume în şoc (VIDEO)
Teroare, frică şi tulburare, sunt sentimentele pe care Norvegia le resimte după atentatul din Oslo şi masacrul de pe insula Utoya, bilanţul celor două ridicându-se la 92 de morţi şi câteva zeci de răniţi. În atentatul din Oslo şi-au pierdut viaţa 7 persoane.
Masacrul care a urmat a fost comis de un norvegian de 32 de ani, descris de poliţie drept un "creştin fundamentalist". 85 de tineri sub 18 ani au fost împuşcaţi cu sânge rece.
Ipoteza iniţială a unui atentat islamist a fost contrazisă curând de fapte. Multora le pare evident că ambele atacuri i-au vizat pe laburiştii aflaţi la putere. Apoi, suspectul arestat este un norvegian fara pic de sange oriental. Mai exact, este vorba de Anders Bering Breivik, în vârstă de 32 de ani, care avea trei arme înregistrate pe numele său. Pe diverse forumuri de internet, se descria drept "creştin, conservator, naţionalist şi anti-Islam", potrivit stirileprotv.ro
Mulţi se miră că s-a lăsat prins viu şi nu s-a sinucis după comiterea masacrului. Asta va ajuta însa mult ancheta în stabilirea motivaţiilor şi a unor eventuali complici. Unii au fost stupefiaţi să afle că făptaşul era un norvegian get-beget. Paradoxal totuşi, identitatea teroristului pare să fi liniştit temeri mult mai mari. De altfel, solidaritatea este acum cuvântul de ordine în Norvegia. Tulburaţi până la lacrimi - membrii familiei regale norvegiene şi alţi demnitari i-au vizitat astăzi pe supravieţuitori.
stiri-exacte.blogspot.com

Norvegia în alertă. Atentat cu bombă şi focuri de armă pe o insulă (VIDEO)
Norvegia trece prin momente de alertă după ce o explozie puternică de lângă sediul guvernului a lăsat în urmă 7 morţi şi alte câteva zeci de răniţi, dintre care 11 grav.
În acelaşi timp teroarea s-a instalat şi pe o insulă norvegiană, aflată la doar jumătate de oră de Oslo, unde un bărbat îmbrăcat în poliţist a deschis focul asupra unui grup de tineri reuniţi pe insula Utoya la o tabără politică. Cel puţin 10 persoane au murit, atacatorul fiind arestat în cele din urmă. Potrivit CNN pe insulă se aflau aproximativ 700 de persoane.
Numărul morţilor este provizoriu, putându-se ridica la câteva zeci. Disperarea oamenilor i-a condus pe mulţi să încerce să părăsească insula înotând.