aparate foto profesionale

Se afișează postările cu eticheta Guvern. Afișați toate postările

FMI: Concediul maternal redus la un an, iar indemnizaţia lunară 600 - 1.000 lei

FOTO: Wikipedia
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a solicitat Guvernului ca durata concediului maternal să fie redusă la un an, iar indemnizaţia lunară să fie cuprinsă între 600 şi 1.000 lei, au declarat surse politice, la finalul reuniunii de joi a liderilor Coaliţiei, potrivit Mediafax.


"Există o practică a FMI de a adresa ministerelor şi alte solicitări decât cele incluse în scrisoarea de intenţie, iar una dintre aceste cereri este reducerea duratei concediului maternal", susţin sursele citate.


Coaliţia se va reuni din nou, duminică, pentru discuţii tehnice privind sistemul concediului maternal, urmând ca o decizie finală să fie luată luni, a declarat liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian.




stiri-exacte.blogspot.com

Continuă protestele în faţa Guvernului. Vineri, sectorul economic, poliţie şi sectorul penitenciar în stradă


Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" îşi continuă protestele începute joi, 23 septembrie a.c., printr-un nou miting vineri, 24 septembrie la care vor participa federaţiile din sectorul economic, poliţie şi sectorul penitenciar. Manifestaţia va începe la ora 10.00 .

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" se pronunţă categoric împotriva disponibilizărilor, a modificării abuzive a legii pensiilor care nu trebuie promulgată în forma adoptată de Parlament, a modificării Codului Muncii şi încercării de legiferare a sclaviei moderne prin desfiinţarea contractelor individuale de muncă, împotriva dereglementării pieţei muncii şi a măsurilor de creştere exagerată a austerităţii prin legea de salarizare unică a sectorului bugetar.

Următorul protest va avea loc luni, 27 septembrie la care vor participa federaţiile din administraţie şi chimie, manifestaţia începând la ora 11.00.


sursa & foto: www.cartel-alfa.ro

stiri-exacte.blogspot.com

Guvernul a decis: TVA creşte la 24%


Guverul a decis creşterea TVA de la 19% la 24%, fără a majora şi cota unică de impozitare. Executivul va cere Parlamentului să urgenteze procedura de aplicare a legilor privind reducerea salariilor bugetarilor şi recalcularea pensiilor speciale, potrivit Antena 3.

Astfel, se vor acoperi aproximativ în totalitate cheltuielile de 1,2 miliarde de euro care urmau a fi suportate iniţial prin reducerea cu 15% a pensiilor



foto: gov.ro

stiri-exacte.blogspot.com
Tag : , , ,

- Copyright © ŞTIRI EXACTE - Skyblue - Powered by Blogger - Designed by Johanes Djogan -