aparate foto profesionale

Se afișează postările cu eticheta ATP. Afișați toate postările

Victor Hănescu a pierdut cu Roger Federer cu scorul de 2-6, 3-6, 2-6



Meciul dintre românul Victor Hănescu şi Roger Federer s-a încheiat cu eliminarea conaţionalului nostru de la Australian Open în turul 2 acesta pierzând în 3 seturi, scor 2-6, 3-6, 2-6.

Pentru calificarea în turul doi, Hănescu a primit 45 de puncte ATP şi un cec în valoare de 31.500 dolari australieni.

Aceasta este a patra înfrângere din tot atâtea meciuri disputate de Hănescu împotriva liderului mondial. Până în acest moment, tenismanul român, numărul 47 ATP, nu a reuşit să câştige niciun set în faţa lui Federer.


sursa: sport.ro

stiri-exacte.blogspot.com

Rafael Nadal a fost desemnat cel mai bun tenismen al anului 2008 !


Numărul unu mondial,Rafael Nadal,a fost desemnat jucătorul anului 2008 de către ATP.

Rafael ,22 de ani,este primul jucător care reuşeşte să câştige Roland Garros şi Wimbledon unul după altul.


Roger Federer nu a fost uitat de ATP acesta câştigând premiul de sportivitate Stefan Edberg pentru a cincea oară consecutiv.

Jo-Wilfred Tsonga a fost desemnat jucătorul care şi-a îmbunătăţit cel mai mult performanţele,potrivit eurosport.


alexlsu.blogspot.com

- Copyright © ŞTIRI EXACTE - Skyblue - Powered by Blogger - Designed by Johanes Djogan -