aparate foto profesionale

Se afișează postările cu eticheta Ştiri interne. Afișați toate postările

Marian Iancu, condamnat la 10 ani de detenţie

Patronul Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, a fost condamnat la zece ani de detenţie în dosarul Rafo, de către Tribunalul Bucureşti, care a decis şi condamnarea fratelui acestuia, Octavian Iancu, la nouă ani de închisoare, şi a lui Constantin Mărgărit la opt ani, potrivit Mediafax.


Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au stabilit că Mărgărit Constantin, Octavian Iancu, Basaran Kadri Maznar, Akaroglu Cuneyit, Elenkalan Hazrettin, Alexandru Marian Iancu, Silviu Neacşu, Gheorghiţă Iancu şi Marius Turică au derulat activităţi comerciale ilicite în care ar fi fost implicate grupul de firme VGB - rafinăria Rafo - societatea Tender SA - Carom SA.


Decizia tribunalului poate fi constestată la Curtea de Apel Bucureşti 


sursa: mediafax.ro / foto: iancu.ro


stiri-exacte.blogspot.com

Restricţii rutiere de Ziua Naţională în Bucureşti (VEZI HARTA)

FOTO: bpr.b.politiaromana.ro
Brigada Rutieră informează, într-un comunicat oficial, participanţii la trafic despre măsurile dispuse la nivelul instituţiei pentru asigurarea unui trafic rutier fluent în condiţii de deplină siguranţă joi 1 decembrie 2011.

Circulaţia autovehiculelor în zona adiacentă Arcului de Triumf se va face joi 1 decembrie.2011, după cum urmează: 

  •  între orele 05:00 – 15:00, va fi restricţionată circulaţia pe axul central al Şos. P. Kiseleff şi banda I de circulaţie, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcului de Triumf, dinspre Piaţa Presei Libere către Piaţa Arcul de Triumf, precum şi banda III de circulaţie pe Şos. Bucureşti – Ploieşti (dinspre Fântâna Mioriţa către Piaţa Presei Libere);
  • între orele 09:00 – 15:00, va fi închisă total circulaţia pe Şos. Kiseleff şi pe străzile adiacente, între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, pe Str. Alexandru Constantinescu, între Piaţa Arcului de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe Bd. Alexandru Averescu, între Piaţa Arcului de Triumf şi Bd. Mărăşti şi pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, între Piaţa Arcului de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle. Totodată, va fi restricţionat temporar traficul rutier pe Str. Arhitect Ion Mincu. 



 De asemenea, la data de 01.12.2011, între orele 17:00 – 19:00, cu ocazia desfăşurării ceremoniei ,,Retragere cu torţe’’, va fi restricţionată circulaţia pe banda I şi banda II pe traseul: Palatul Cercului Militar – Bd. Regina Elisabeta – Bd. Mihail Kogălniceanu – Piaţa Operei – Bd. Eroii Sanitari – Bd. Eroilor – Str. Gh. Marinescu – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Bd. Vasile Milea – sediul Regimentului 30 Gardă. 


 Rute ocolitoare recomandate: 

  1. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Str. Alexandru Constantinescu – Piaţa Domenii – Bd. Ion Mihalache;
  2. Şos. Bucureşti-Ploieşti – Piaţa Presei Libere – Piaţa Montreal – Bd. Mărăşti – Bd. Mareşal Averescu – Str. Turda – Podul Grant; 
  3. Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Bd. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN1; 
  4. Şos. Stefan cel Mare – Str. Barbu Văcărescu – Bd. Aerogării – D.N.1. 



Totodată, în zilele de 26, 27, 30 noiembrie şi 01 decembrie, se interzic opririle / staţionările în alveolele din dreptul Monumentului Infanteristului pe Şos. P. Kiseleff.


stiri-exacte.blogspot.com

Cseke Attila îl atenţionează pe preşedintele CNAS asupra unor grave abateri la nivel naţional

Astăzi, CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii a atras atenţia preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian DUŢĂ, asupra unor grave abateri în derularea contractelor dintre casele de asigurări şi cabinetele medicilor de familie, prin aplicarea neuniformă şi incoerentă a prevederilor contractului -cadru, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Sănătăţii.


“Conform sesizărilor pe care le-am primit din teritoriu, există, pe parcursul lunii iunie, o serie de disfuncţionalităţi în aplicarea prevederilor contractului –cadru la nivel naţional, care perturbă activitatea cabinetelor medicilor de familie. Astfel, am fost sesizaţi că în unele judeţe ca de exemplu Buzău, Giurgiu sau Harghita nu se plăteşte capitaţia pentru perioada în care medicii s-au aflat în acţiunea de protest, cu toate că aceştia şi-au desfăşurat activitatea medicală. De asemenea, au fost semnalate probleme cu privire la raportarea şi preluarea serviciilor efectuate de medicii de familie în luna iunie”, a declarat CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii.


Există o incoerenţă în aplicarea prevederilor legale la nivelul caselor de asigurări de sănătate. Astfel, unele case de asigurări de sănătate consideră că o consultaţie a unui pacient este valabilă numai după ce s-a încheiat cu o prescripţie medicală. În alte judeţe această regulă nu este valabilă. De asemenea, în unele părţi între cabinetele medicale şi casele de asigurări s-au încheiat contracte pentru perioada în care medicii de familie au declanşat protestul, în alte judeţe există acte adiţionale.


“Această inconsecvenţă la nivel naţional dăunează atât activităţii cabinetelor de medicină primară, cât şi relaţiilor dintre partea medicală şi administraţie. Trebuie să fim mai atenţi asupra acestor neînţelegeri pentru că, din păcate, nemulţumirile se răsfrăng asupra pacienţilor”, a declarat CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii.

stiri-exacte.blogspot.com

- Copyright © ŞTIRI EXACTE - Skyblue - Powered by Blogger - Designed by Johanes Djogan -